Indonezia se află în Asia de S-E, este formată din 17 508 insule, are o populaţie de 263,5  milioane locuitori  din care 32  milioane sunt creştini. În Indonezia sunt 778 grupuri etnice din care 220 sunt neatinse de Evanghelie, iar grupurile neatinse cuprind 60 % din populația Indoneziei.

Indonezia este ţara cu cea mai mare populaţie musulmana din lume. Se află pe locul 46 în clasamentul  ţărilor cu persecuţii. Religia de stat este islam.

Persecuţiile vin din partea musulmanilor extremişti, a hinduşilor extremişti (în zonele cu o populaţia majoritar hindusă) şi a autorităţiilor care sunt corupte şi nu respectă Constituţia. Indonezia este recunoscută pentru nivelul înalt al corupţiei în toate sferele vieţii.

Mai multe regiuni din Indonezia au adoptat legea islamică, Sharia. Pentru a se putea construi un locaş de cult legea spune că majoritatea populaţiei din zona respectivă  trebuie să fie deacord, iar în Indonezia

86% sunt musulmani. Chiar  dacă creştinii reşusesc să strângă semnături suficiente pentru ridicarea clădirii bisericii, se confrunta cu multe demonstraţii şi atacuri   din partea musulmanilor extremişti.

De ceva timp, sub presiunile musulmanilor, statul a început o campanie de demolare a bisericilor creştine. Indonezia este ţara în care sunt multi copii orfani pentru că parinţii lor au fost ucisi de musulmanii extremişti.

Multe biserici sunt atacate, incendiate sau li se pun bombe și tot mai multi creştini se afla sub riscul de a fi arestaţi şi închişi  fiind acuzaţi de prozelitism, de asemeni unii creştini sunt nevoiţi să-şi părăsească locuinţele şi să-şi schimbe domiciliu din cauza presiunilor care se fac asupra lor.

O biserică a fost atacată de musulmanii extremişti, iar pe creştini s-a aruncat cu : saci cu urină, apă de canalizare, ulei,ouă stricate şi pietre.

Haideţi să ne unim în rugăciune şi să ne rugăm pentru fraţii noştri care împărtăşesc  aceaşi credinţă ca şi a noastră, dar nu şi aceaşi libertate. Dumnezeu ne-a oferit harul ca noi să ne rugam pentru ei, şi  nu ei pentru noi.

Să ne rugăm pentru creştinii persecutaţi, pentru misionarii care duc Evanghelia în aceasta ţară, pentru oamenii neevanghelizați din Indonezia, dar şi pentru persecutori, pentru ca ei să-L întâlnească  pe Isus.

stiri crestine

 

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pe articole, luni, propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.

În forma actuală, Constituţia spune că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi.

 Deputaţii PSD, ALDE şi PMP, dar şi unii dintre cei ai PNL au declarat că vor susţine acest proiect de lege.

El urmează să fie supus votului final în şedinţa de plen de marţi a Camerei Deputaţilor.

"Vreau să-i felicit pe toţi cei aproximativ 3 milioane şi jumătate de români care au semnat această iniţiativă cetăţenească de revizuire a Constituţiei. Avem de-a face cu o formă de expresie a principiului suveranităţii poporului. Valorile familiei sunt fundamentale pentru societatea românească. Eu, ca unu care susţine familia creştină, mi se pare un moment de referinţă pentru România. În ultima perioadă, valorile fundamentale, valorile morale, valorile identitare ale societăţii în care trăim sunt tot mai atacate peste tot pe glob. Familia a devenit o ţintă. Acest demers presupune apărarea familiei şi a întregii legislaţii şi a tuturor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti care se cuvin tuturor persoanelor care convieţuiesc în familii. Nu se restrânge niciun drept. Eu, personal, voi vota pentru forma propusă de Coaliţia pentru familie", a spus în cadrul dezbaterilor pe proiectul de lege deputatul PNL, Daniel Gheorghe.

Deputatul PSD, Florin Iordache, a menţionat că şi grupul din care face parte va susţine acest proiect.

"Grupul PSD va susţine această iniţiativă, pentru că, din punctul nostru de vedere, această clarificare în Constituţie este bine-venită. Grupul PSD, mâine, la votul final, va susţine în integralitate această iniţiativă. Ea trebuie adoptată cu două treimi din totalul numărului de deputaţi, asta înseamnă 219 voturi", a spus Iordache.

Şi deputaţii PMP susţin acest proiect.

"PMP va susţine această iniţiativă. Eu, personal, cu toate că am trăit în Statele Unite de peste 10 ani şi oamenii văd democraţia altfel, cred că trebuie să ne păstrăm valorile creştin-ortodoxe. Cred că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie. Clar şi răspicat", a precizat deputatul PMP, Ionuţ Simionică.

"ALDE susţine această propunere. Aş vrea să convingem opinia publică de faptul că această opţiune a noastră nu este îndreptată împotriva nimănui. Faptul că eu cred că într-o familie un copil trebuie să îi spună unuia dintre părinţi 'mamă' şi celuilalt 'tată' face parte din educaţia mea. Faptul că eu cred că şansa de revigorare a poporului român stă în familia care procreează şi care îşi educă odraslele pe spiritul valorilor tradiţionale şi al năzuinţelor face parte din destinul meu de român şi cred eu că face parte din trăinicia noastră ca naţiune", a declarat, la rândul său, deputatul ALDE, Varujan Vosganian.

 

Conform centrului de studii asupra creștinismului global World Christian Database, mica ţară din Himalaya înregistrează una din creşterile cele mai ridicate din lume a populaţiei creştine. Astfel, Nepalul avea zero creştini la recensământul din 1951. În 1961 această cifră a ajuns la 458. Cu toate acestea, în 2001 Nepalul avea deja în jur de 102 000 creştini şi o decadă mai târziu, în 2011 cifra se triplase, ajungând la 375 000.

Bishwa Mani Pokharel, şeful de presă al cotidianului nepalez Nagarik, a spus că probabil această cifră să fie chiar mai mare, conform unei informaţii a NPR.

Extraordinara creştere a Bisericii din Nepal a fost relaţionată cu turbulenta istorie a acestei ţări în secolul XX. În 1950 Nepalul era un regat hindus, închis străinilor. Dar războiul civil din anii ´90 şi sfârşitul monarhiei în 2008, a însemnat trecerea statului de la o monarhie închisă la o republică seculară.

Prozelitismul continuă să fie ilegal dar de foarte puţine ori interdicţia se aplică. Grupuri de creştini s-au implicat pentru ajutorarea păturilor sociale defavorizate şi mulţi dintre aceştia predică Evanghelia în timp ce îşi fac lucrul.

Climbing for Christ (C4C) (Alpinişti pentru Hristos) este unul din aceste grupuri de caritate care s-au angajat „să ajungă acolo unde alţii nu pot sau nu vor să meargă”.

„Ei au întâlnit unele persoane bolnave, familii rupte şi au vorbit cu ei şi s-au rugat pentru ei şi minunea s-a produs: aceste persoane au fost convinse şi au început să-l urmeze pe Hristos”, a spus Tej Rokka, pastor în misiunea socială C4C. „Au fost distribuite pentru populaţie hrană şi haine. Datorită acestui lucru, oamenii au început să ne asculte”.

Sistemul de caste hindus de asemenea poate ajuta în mod indirect pentru convertirea unora. Persoanele din castele de jos suferă sistematic de discriminare şi creştinismul oferă o manieră de a scăpa din acest sistem.

Este unica formă de a putea ieşi”, spune Gary Fallesen, fondator şi preşedinte al C4C. „Din punct de vedere social, nu se poate face nimic pentru a schimba acest lucru şi atunci venim noi şi le spunem despre Isus şi de dragostea ce El o are pentru ei”. Sistemul încă există, spune Fallesen, dar nu mai are putere asupra celor ce se convertesc.

Cu toate acestea, liderii acestei ţări nu sunt mulţumiţi cu această creştere a creştinismului. Lansarea primei constituţii a ţării în luna septembrie, s-a văzut umbrită de puternicele dezbateri dacă trebuie să se revină la un stat hindus. Când în cele din urmă parlamentul a decis să promoveze o constituţie laică, au fost nevoie de tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a împrăştia manifestanţii.

În timp ce cifra oficială de 375 000 de creştini este încă mică în raport cu populaţia totală de 27,8 milioane, creşterea creştină a fost exponenţială şi clauza de libertate privind religia, stipulată în noua constituţie, au animat creşterea Bisericii în întreaga ţară.

Sursa: Christian Today

 

În perioada 1–31 martie, în România și Republica Moldova va avea loc Luna pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, organizat sâmbătă, 26 martie a.c.

Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin tema acestui an, „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, este că binele femeii însărcinate nu este opus binelui copilului pe care îl poartă, ci se construiesc unul pe altul, și că familia și societatea au de câștigat dacă sprijină femeile în perioada de sarcină, în general, și femeile aflate în criză de sarcină, în particular.

De aproape șase decenii, un astfel de sprijin lipsește la nivel național.

Nici prin legalizarea avortului prin Decretul 463/1957, nici prin restricționarea lui prin Decretul 770/01.10.1966, statul comunist nu a acționat urmărind binele femeii sau binele copilului, ci punând în practică ideologia comunistă care este pro‑avort, respectiv încercând să oprească scăderea natalității, care însemna scăderea forței de muncă. În 1965, anul anterior restricționării, au fost 1.115.000 copii avortați și 278.362 copii născuți vii; în acest an România a avut cea mai mare rată a avorturilor la 1.000 de femei înregistrată vreodată pe plan mondial: 252 avorturi/1.000 femei.

Modelul României comuniste era URSS, prima țară din lume în care avortul a fost legalizat, în 1920, pentru ca apoi să fie restricționat în 1936 din cauza scăderii populației și legalizat din nou în 1955. România și alte state din blocul comunist au urmat exemplul URSS și au legalizat avortul în anii imediat următori (în 1956 Polonia, Bulgaria, în 1957 Cehoslovacia). De aceea, universitarii occidentali au putut vorbi despre o „cultură a avortului” existentă în statele comuniste.

Această cultură a avortului din țările comuniste face ca între primele 25 de state în ceea ce privește raportul dintre numărul de avorturi și populația actuală, 23 să fie țări comuniste, în timp ce procentul corespunzător pentru întreaga omenire este plasat pe locul 46.

În 2008, la 18 ani după căderea comunismului în Europa de Est, la 4 ani de la intrarea în NATO și la un an după intrarea României în Uniunea Europeană:

  • regiunea fostelor state comuniste era încă pe primul loc în lume în ceea ce privește rata de avorturi de 43/1.000 femei, la o distanță uriașă față de alte regiuni din spațiul euro‑atlantic: 12 în Europa de Vest, 17 în Europa de Nord, 18 în Europa de Sud și 19 în America de Nord[1];
  • în România, rata avorturilor raportate la nașteri era cea mai mare din Europa: 578 de avorturi la 1.000 de nașteri; media UE era de 228.

Libertatea de după Revoluția din Decembrie 1989 nu a fost folosită în sensul sprijinirii celor vulnerabili, ci a fost urmată de iresponsabilitatea față de cei vulnerabili. Dovada evidentă a incapacității statului și a societății românești de după 1989 de a-și ocroti cetățenii este migrația uriașă a românilor în afara țării, în căutarea unor condiții pe care nu le găseau în țară. Dacă, înainte de 1989, această lipsă a responsabilității față de copii a făcut ca să fie instituționalizați în condiții sub-umane un număr foarte mare de copii, aceasta a fost continuată prin neasumarea responsabilității față de copiii nenăscuți: în 1990 au fost avortați 992.265 de copii.

După 1958, când a fost legalizat, și până în prezent, incidența avortului a fost mai mare decât în țările occidentale, indiferent de regimul politic al României sau de regimul legal al avortului! Așa se face că:

  • România este a doua țară din lume în ceea ce privește mărimea raportului avorturi/populație existentă (116,5%), după Rusia;
  • în România, media națională este de trei avorturi în viața unei femei, pe când în țările occidentale este de cel mult un avort.

Astfel, în România, a cărei populație actuală este de circa 19.908.574 de locuitori[2], din 1958 până în 2014 (anul pentru care sunt disponibile ultimele date statistice) au fost înregistrate doar în spitalele de stat din țară 22.638.755 avorturi:

  • 521.100 avorturi în perioada de liberalizare 1958–1966 (9 ani);
  • 298.402 avorturi în perioada de restricționare 1967–1989 (24 ani);
  • 819.253 avorturi în perioada de liberalizare 1990–2014 (25 ani).

În prezent se fac circa 220 de avorturi pe zi doar în spitalele de stat.

La aceste cifre trebuie adăugate avorturile care se efectuează în clinicile particulare, care nu sunt raportate, și avorturile făcute de persoanele tinere și mature plecate la muncă în străinătate, care reprezintă o parte însemnată din populația României aflată în perioada de fertilitate; dacă s‑ar avea în vedere și aceste date, pentru care nu există cifre exacte, probabil numărul avorturilor s-ar dubla.

Practic, de aproape șase decenii, milioane de femei care s-au confruntat cu criza de sarcină nu au beneficiat de șanse reale pentru a rezolva problemele care au generat criza de sarcină, iar milioane de bărbați implicați în criza de sarcină au preferat să abdice de la datoria de a sprijini femeia și copilul.

În Republica Moldova, a cărei populație actuală este de circa 3.600.000 de locuitori, statisticile arată că din 1960 până în 2014 au fost înregistrate 2.098.099 avorturi. Și pentru Basarabia, în statistica reală ar trebui adăugat numărul de avorturi făcute de către persoanele tinere și mature plecate în străinătate.

Tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”

Dacă românii se consideră și sunt considerați un popor în care oamenii se ajută la nevoie, de ce nu există acest sprijin, de ce solidaritatea nu se manifestă și când este vorba de femeia în criză de sarcină?

Principalele motive pentru care societatea nu se implică în sprijinirea femeii în criză de sarcină sunt prejudecata că a fi pro-viață înseamnă a fi anti-femeie și prejudecata că susținătorii alegerii vieții copilului duc un război împotriva femeilor, iar susținătorii alegerii avortului sunt cei care apără femeile. Aceste prejudecăți au apărut din cauza modului în care a fost abordat avortul de către regimul comunist. Legislația comunistă anti-avort nu era o legislație pro-viață, ci s-a datorat interesului politic al statului: ea nu viza sprijinirea femeii în criză de sarcină și ocrotirea dreptului la viață al copilului, ci creșterea demografică pentru împlinirea nevoilor economice ale statului. O consecință foarte gravă a acestui tip de legislație au reprezentat-o copiii abandonați.

Numărul uriaș de copii abandonați și instituționalizați din perioada comunistă este o consecință directă a dictaturii comuniste. Înainte de comunism, comunitatea se simțea responsabilă față de copiii care nu erau îngrijiți de familia naturală. Copiii adoptați erau numiți „copii de suflet” și nu erau stigmatizați.

Tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” este inspirată din tema Marșului pentru viață 2016 de la Washington: „Pro-life and pro-woman go hand in hand”. În România și Republica Moldova, organizațiile pro‑viață au simțit nevoia să adauge și al treilea termen, „pentru familie”, pentru a sublinia că mediul firesc în care binele copilului și binele femeii se realizează este familia și că un copil născut în afara familiei nu exclude realizarea unei familii, ci este un pas înspre ea.

Prin această temă spunem răspicat că opiniile conform cărora mișcarea pentru viață nu se interesează de femeie și că avortul rezolvă o problemă a femeii nu corespund realității. În realitate, mișcarea pentru viață se interesează de femei și de copii deopotrivă. În schimb, în cele mai multe cazuri, avortul reprezintă o exploatare a femeii în interesul confortului personal și iresponsabilității bărbatului și al confortului și iresponsabilității societății – de aceea avortul a fost numit „ultima exploatare a femeii” de către celebra activistă pentru drepturile femeilor Alice Paul[3].

Prin această temă afirmăm ceea ce experiența ne-a arătat în nenumărate cazuri concrete: nașterea copilului este în interesul femeii, iar avortul la cerere adâncește și perpetuează diferite probleme, creând și altele noi; alegerea vieții copilului dă femeii putere și un viitor împlinit cel puțin de dragostea copilului; avortul o rănește și îi rănește viitorul pe termen lung.

Da, experiența a arătat că o sarcină neașteptată și nedorită poate deveni o mare șansă pentru femeie, pentru familia ei sau pentru viitoarea ei familie și pentru societate, dacă femeia este sprijinită și nu abandonată sau stigmatizată.

Nu întâmplător Norma McCorvey și Sandra Cano, cele două femei care au fost folosite în procesele care au dus la legalizarea avortului la cerere în SUA în 1973, au devenit militante pro-viață. Experiența pe termen lung arată că cine este cu adevărat pro‑femeie este pro-viață și cine este cu adevărat pro-viață este pro-femeie.

Femeia în criză de sarcină are de înfruntat dificultăți greu de imaginat pentru cei care nu au trăit criza de sarcină sau nu s-au aplecat cu atenție asupra ei. Frământarea și drama prin care trece o femeie care alege avortul sunt foarte bine descrise de scriitoarea americană Frederica Mathewes-Green: „O femeie nu dorește să facă avort așa cum dorește o înghețată sau un Porsche, ci ca un animal prins în cursă care își roade picioarele pentru a scăpa”.

De exemplu, mai ales în mediul rural, dar nu numai, copiii concepuți în afara căsătoriei sunt adesea avortați, motivul principal fiind teama mamei de stigmatizare de către comunitate pentru că are un copil fără a fi căsătorită. Idealul este ca un copil să fie conceput și să se nască în atmosfera iubitoare și sigură a unei familii, dar lipsa unei familii nu justifică în niciun fel avortarea lui. Prin avort, consecințele negative ale situației care a generat criza de sarcină nu sunt anulate, ci sunt multiplicate.

De aceea, prin această temă afirmăm cu tărie că este firesc ca bărbații, familiile și societatea să sprijine cu tot ce este nevoie femeile însărcinate.

Pentru a aduce exemple concrete pentru cele exprimate mai sus, ne-am propus publicarea unor cărți de mărturii despre criza de sarcină: „101 femei fericite că au ales viața copiilor lor”, „101 avorturi regretate”.

Publicăm aceste cărți atât pentru femeile care se vor confrunta cu o criză de sarcină, cât și pentru noi toți, cei care ne aflăm în proximitatea femeii aflate în criză de sarcină și care, de cele mai multe ori, nu știm ce înseamnă în mod concret această criză. Sperăm ca, și prin aceste mărturii, cât mai mulți oameni să înțeleagă că perioada crizei de sarcină este una dintre cele mai dure încercări prin care trece o femeie și că este necesar să o sprijinim, cu atât mai mult dacă ne considerăm familia ori prietenii ei, dacă spunem că ea reprezintă ceva pentru noi.

Scopuri

Prin demersul nostru nu solicităm interzicerea prin lege a avorturilor, ci propunem să conștientizăm că:

  • existența, unicitatea, demnitatea și valoarea fiecărui om încep din momentul concepției;
  • diferite situații defavorabile, precum sarcina neașteptată, nedorită, statutul marital, situația economică ori depistarea posibilității unei afecțiuni la copil conduc la criza de sarcină, o perioadă de maximă frământare și dificultate pentru femeie;
  • răspunsul la criza de sarcină nu este avortul, ci sprijinirea femeii;
  • este firească sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină, înainte și după naștere, de către tatăl copilului, familie, prieteni, culte, societatea civilă, stat;
  • firescul unei societăți care sprijină mama și copilul înseamnă și sprijinirea adopției, a copiilor adoptați, a părinților adoptivi, a părinților care din motive întemeiate nu își pot crește copiii și doresc să îi încredințeze spre adopție, sprijinirea persoanelor singure, a familiilor monoparentale, a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor care au nevoie de îngrijire, a tuturor celor vulnerabili, în general.

Reluăm și în acest an solicitările Marșurilor pentru viață din anii trecuți:

  • crearea posibilității legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să îl încredințeze spre adopție imediat după naștere[4], după modelul adopției începute în perioada de sarcină care este utilizat în SUA, Marea Britanie, Australia;
  • acordarea unei indemnizații pentru femeia însărcinată care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii (indemnizație acordată după 14 săptămâni de sarcină).

Marșul pentru viață, Luna pentru viață, atitudinea și faptele pentru viață nu înseamnă condamnarea celor care au făcut avort, ci o mână întinsă cu dragoste și durere. Nu înseamnă judecarea taților și mamelor care, speriați de lipsa siguranței, vor alege să meargă înainte fără copilul care li se pare că le încurcă viața sau a cărui viață li se pare că nu o pot asigura în condiții optime, ci oferirea de sprijin pentru a putea merge împreună mai departe.

Câte femei aflate în criză de sarcină pot rezista singure în fața violenței partenerului, ori a excluderii sociale, a sărăciei, în fața riscului întreruperii educației ori carierei? Răspunsul este evident. De aceea, niciun efort al nostru personal, al familiei noastre, al grupului nostru de prieteni, al Bisericii noastre, al statului nostru, al lumii de azi nu este prea mare pentru miza unică, irepetabilă, de neprețuit, pe care o reprezintă fiecare viață umană.

În acest sens, dorim ca prin tema din acest an să atragem atenția și asupra necesității consilierii și sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină la nivel instituțional și să subliniem necesitatea înființării de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată, ca centre specializate pentru consiliere și sprijin în criza de sarcină.

Pentru a proteja viața copiilor nenăscuți, viețile părinților și viitorul societății este necesară nu doar o atitudine pro-viață, ci și o practică pro-viață. A fi împotriva avortului fără a oferi întregul sprijin de care o femeie are nevoie pentru a naște copilul este fariseic și ineficient. Cui îi pasă de copil îi pasă și de mamă, face tot ce este nevoie pentru a o ajuta.

Exemple de bune practici pe scară instituțională largă se găsesc în Statele Unite. Înțelegând că „nicio femeie nu ar trebui vreodată să se simtă atât de singură, atât de forțată de împrejurări, atât de lipsită de speranță încât să considere că nu are altă opțiune decât să își avorteze copilul”[5] și că „răspunsul la criza unei sarcini este eliminarea crizei, nu a copilului”[6], susținătorii vieții din SUA au căutat să ajute femeile în criză de sarcină să rezolve problemele care au declanșat criza.

Ca urmare, în SUA există circa 2.800 de centre de sprijin în criza de sarcină, de aproape patru ori mai multe decât spitale și clinici care fac avorturi chirurgicale și medicamentoase (circa 730). Femeile care apelează la servicii de consiliere și sprijin beneficiază în mod gratuit de tot ce au nevoie pentru a depăși criza de sarcină – de la consiliere psihologică, religioasă, juridică, până la oferirea de alimente, serviciu, locuință etc. În anul 2015, în Centrele de Sprijin pentru Femeia Însărcinată din SUA mai mult de 300.000 de femei au fost sprijinite să aleagă viața copiilor lor!

Marșul pentru viață este apolitic și neconfesional, dar este deschis participării tuturor confesiunilor religioase și formațiunilor politice. În localitățile unde nu se reușește organizarea marșului, pot avea loc manifestări pro-viață în Luna pentru viață. Prin astfel de manifestări se pot solidariza cu evenimentul din România și Republica Moldova și românii din diaspora. Începând cu 1 martie a.c., pe site‑ul www.marsulpentruviata.ro vor fi accesibile informațiile de la organizatorii locali.

Având în vedere cele de mai sus, Vă rugăm să mediatizați evenimentele Luna pentru viață 2016 și Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, spre folosul copiilor, al femeilor, al familiilor și al întregii societăți.

Alexandra Nadane,

Președinte al Asociației Studenți pentru viață

Ioana Picoș,

Purtător de cuvânt al Marșului pentru viață 2016

[1] Gilda Sedgh, Susheela Singh, Iqbal Shaw, Elizabeth Åhman, Stanley K. Henshaw, Akin Bankole, „Induced abortion: Incidence and trends worldwide from 1995 to 2008”, The Lancet 379.9816 (2012), pp. 625–632.

[2] Populația rezidentă (stabilă) la 1 iulie 2014. Institutul Național de Statistică, „Anuarul Demografic al României ediția 2015”. Notă: Date provizorii.

[3] Alice Paul (1885–1977) a fost membră a Mișcării sufragetelor, feministă și activistă pentru drepturile femeilor în SUA. A fost principala coordonatoare a campaniei care a condus la adoptarea în 1919 a celui de-al Nouăsprezecelea Amendament la Constituția SUA, privind dreptul la vot al femeilor.

[4] În România nu există legal această posibilitate, pentru că ea este interzisă de către Convenția europeană revizuită în materia adopției de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008, pe care România a ratificat-o prin Legea nr. 138/2011, și care prevede la art. 5 alin. (5) că mama își poate da consimțământul pentru adopție doar după naștere.

[5] Jor-El Godsey, vicepreședintele lanțului internațional de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată Heartbeat International (mai mult de 1.800 de centre afiliate, în 50 de țări).

[6] Jeannie W. French, fondatoare a National Women’s Coalition for Life.

 

sursa

    

     Creștinii camerunezi care locuiesc aproape de granița din nord-est, cu Nigeria, suferă din cauza violențelor venite din partea militanților Boko Haram. În luna octombrie, opt oameni au fost uciși când Boko Haram a atacat satul Mora, situat la 5 km de granița cu Nigeria, iar în ziua următoare a fost atacată o biserică.

În noiembrie, alte două sate au fost atacate într-o singură noapte, lăsând alți opt morți, precum și o biserică și un depozit de alimente arse. „Frica și psihoza domină locuitorii din această zonă” ne-a declarat un lider creștin local, descriind viața din nordul Camerunului. „Punctele de verificare ale poliției se înmulțesc; activitatea și schimburile economice sunt greoaie; copiii sub 12 ani nu au voie să iasă pe stradă, iar traficul este oprit devreme în fiecare seară”. Mora este închis în fiecare duminică.

Rugați-vă pentru creștinii din Camerun să își amintească că bunătatea Lui prețuiește mai mult decât viața (Psalmul 63:3) și să nu lase loc fricii și disperării.

 

sursa

Pagina 1 din 3

© 2017 Biserica Penticostala Peniel Roman.