„Nu va inselati; Dumnezeu nu Se lasa batjocorit. Ce seamana omul, aceea va secera. " [Geneza 16:8]

 

 

 

Unul din cele mai triste razboaie civile din Germania este lupta ducelui Rudolf von Schwaben din anii 1078-1080 contra domnitorului de drept, imparatul german Heinrich al IV-LEA. Rudolf a fost incoronat la Mainz ca imparat al Germaniei de o parte din conducatorii din acel timp, care erau dusmani ai imparatului. Astfel s-a iscat razboiul care a pustiit in mod deosebit nordul si mijlocul Germaniei. In 15 octombrie 1080 in batalia de la Elsterm imparatul Rudolf a primit o lovitura puternica in burta si i-a fost taiata mana dreapta. El a ridicat ciotul sangerand si a spus: “Aceasta este mana cu care i-am jurat credinciosie imparatului Heinirich. Acum parasesc imparatia si viata. Dar voi, care m-ati convins sa urc pe tronul imparatului meu, ganditi-va daca aceasta a fost o cale dreapta pe care m-ati condus.” A doua zi a murit.


“Cei ce ara faradelegea si seamana nelegiuirea ii secera roadele. Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu” (Iov 4:8-9). Desigur, nu toti secera ceea ce au semanat; la cei mai multi se va implini numai in vesnicie Cuvantul lui Dumnezeu. Ce recolta pregatesti tu pentru sufletul tau? Daca ai semanat vant, vei culege furtuna, daca ai slujit pacatului, vei culege condamnare. Dar acum viata ta mai poate fi eliberata de blestemul pacatului, primindu-L pe Cel care ti-a vorbit de atatea ori prin Cuvantul Sau.

„Ca o potarniche, care cloceste niste oua pe care nu le-a ouat ea, asa este cel ce agoniseste bogatii pe nedrept; trebuie sa le parasesca in mijlocul zilelor sale, si la urma nu este decat un nebun." [Ieremia 17:11]

Cu multi ani in urma, un tanar studia chimia in Leipzig. Murind tatal sau, ii revenira 63.000 marci germane, si la scurt timp primi inca o suma foarte mare. „Ce noroc!" spunea toata lumea plina de invidie. Dar asa cum se intampla deseori, acesti bani au dus la nenorocirea tanarului. Studentul harnic si modest de pana atunci a renuntat la studiu si a pornit in calatorii. Peste tot pe unde mergea, pasea ca un lord si savura toate placerile pe care le ofera lumea. Dupa cateva luni, mostenitorul bogat se intoarse in orasul sau ca om sarac. Prin viata sa destrabalata isi pierduse nu numai banii, ci si sanatatea si mintea. Pana la urma a fost dus intr-un ospiciu.


Nu ne aminteste aceasta povestire de fiul risipitor din Luca 1 5? Si el a plecat de acasa in lume cu o mare mostenire, pe care a solicitat-o inainte de timp, risipindu-si averea si ducand o viata destrabalata. Dar cu totul alt sfarsit a avut istoria fiului risipitor. Acesta s-a intors la tatal sau si a recunoscut pacatul sau; a gasit la tatal sau nu numai iertare, ci a fost si primit in casa tatalui.

„Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata, si omul s-a facut astfel un suflet viu." [Geneza 2:7]

„Nu va faceti griji cu privire la sufletul dumneavoastra", spune materialistul, „nu aveti niciun suflet; totul este materie." Ateul spune: „Cu moartea s-a sfarsit totul!" -„Dumnezeu e prea bun pentru a arunca pe cineva in iad", spune omul necredincios. Omul religios spune: „N-ati facut niciun omor, n-ati furat, ati facut tot ce v-a stat in putinta ca sa faceti binele. Dumnezeu va fi ingaduitor."

 

Dar ce spune Dumnezeu? „Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?" in pilda despre omul bogat si despre Lazar cel sarac, in care Domnul Isus ne arata putin lucrurile de dincolo, se spune: „A murit si bogatul, si l-au ingropat. Pe cand era el in Locuinta mortilor, in chinuri, si-a ridicat ochii..."


Omul are deci un suflet nemuritor. Cand moare si trupul lui este asezat in mormant, sufletul lui traieste mai departe. Acest suflet va merge in pierzare, daca nu L-a primit pe Mantuitorul. A-ti pierde sufletul este o pierdere irecuperabila, caci inseamna a pierde cerul. Toate bogatiile acestei lumi, omul trebuie sa le lase in urma lui. Dar sufletul lui ramane. El trebuie sa apara in vesnicie in fata lui Dumnezeu pentru a-si primi sentinta definitiva.

„Intrati pe poarta cea stramta. Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare si multi sunt cei ce intra pe ea.." [Matei 7:13]

 

 
O tanara pereche avusese un accident cu masina. Barbatul nu fusese ranit grav, dar femeia a fost la un pas de moarte. Saptamani la rand a stat in spital. In fata barbatului a aparut urmatoarele intrebari: “Ce s-ar fi intamplat daca ii murea sotia? Moartea in sine ar fi fost ceva simplu. Dar ce vine dupa moarte? De ce chiar noi am avut acest accident? A fost o simpla intrebare?” Sotia lui era framantata de aceleasi intrebari! Mereu se intreba daca accidentul lor a fost o avertizare din partea lui Dumnezeu.


          In spital veneau adeseori credinciosi care imparteau pliante si aduceau o raza de speranta in inimile bolnavilor. Dupa ce femeia a parasit spitalul, a mers cu sotul ei la o evanghelizare. Acolo au auzit ca Dumnezeu Se foloseste de diferite intamplari din viata omului pentru a-l aduce la mantuire. Pe parcursul mai multor expuneri au inteles din Cuvantul lui Dumnezeu ca fiecare om este un pacatos pierdut. Dar au aflat ca este si un Mantuitor care Si-a dat viata la cruce, ca toti care cred in El sa nu piara, ci sa primeasca viata vesnica. Amandoi au primit in inimile lor vestea cea buna a mantuirii prin credinta in Mantuitorul.

 

   Un camion plin cu pietre iesi din cariera si coti in drumul national, care mergea abrupt in jos. Masina prinse viteza; cand soferul calca frana, observa cu groaza ca aceasta nu mai functiona. Trase repede frana de mana, dar nu folosi prea mult. Soferul incerca sa cupleze intr-o viteza mai mica, dar in zadar; viteza era prea mare! Dupa o usoara curba, aparu in fata lui o masina sport, care mergea incet. Distanta dintre ei se micsora tot mai mult. Pe banda opusa era circulatie intensa. Soferul incepu sa claxoneze pentru a avertiza masina sport din fata lui si pentru a o determina sa se dea la o parte. Doar cateva secunde! Trase de volan... Prea tarziu! Masinile se ciocnira si o masa mare de pietre se rostogoli ingropand sub ea doi oameni. Ambii au supravietuit, chiar daca cu multe rani ireparabile. La deliberarea in instanta, femeia a raspuns astfel la intrebarea de ce nu a reactionat la claxonul neintrerupt: „Tocmai ascultam o transmisie muzicala excelenta la radio atat de tare, incat n-am mai reactionat la nimic din jurul meu."

             Omul modern trebuie sa aiba intotdeauna galagie in jurul sau. Prea putini mai pot sa suporte linistea. Atunci nu mai aud nici semnalele de avertizare ale lui Dumnezeu cu privire la judecata viitoare si la sfarsit. Urmarea va fi o prabusire in pierzarea vesnica! Cat de groaznic va fi acest lucru!

Tu auzi strigatul lui D zeu ? D zeu iti vorbeste printr un articol, o melodie,o persoana care iti vorbeste despre El.
Azi poate este ultima strigare pentru tine!
© 2017 Biserica Penticostala Peniel Roman.