„Fiţi buni… şi iertaţi-vă unul pe altul” (Efeseni 4:32)

 

 

 

     Iată patru lucruri pe care trebuie să le ştii despre iertare:

        1) Iertarea nu face ca ceea ce ţi s-a întâmplat să se îndrepte; ci înseamnă că tu ai luat hotărârea să nu laşi acest lucru să-ţi controleze viaţa. Prin iertare şi prin încercarea de a reface relaţia, capeţi pacea minţii. Dacă cealaltă persoană refuză să recunoască ce s-a întâmplat sau că a greşit, ofensa poate şi trebuie să fie iertată. Iertarea nu depinde de cealaltă persoană; depinde de tine.

        2) Iertarea contează, chiar şi atunci când partea care a greşit refuză să-şi recunoască vina. Când aştepţi ca cineva să-şi recunoască greşeala, îţi pui viitorul în mâna acelei persoane. Iertarea este în primul rând spre folosul tău, nu spre folosul altora. Iertând, faci ca durerea şi suferinţa să dispară şi poţi să mergi înainte.

        3) Dorinţa ta de a ierta poate determina cealaltă persoană să caute iertarea. Poate cel care te-a rănit nu crede că merită să fie iertat. Sau poate ştie că ceea ce a făcut e greşit, dar îi lipseşte curajul de-a face pasul înainte şi de a-şi cere iertare. Când faci tu primul pas, se deschide o uşă şi acea persoană poate avea parte de milă şi de înţelegere.

        4) Iertarea e mai uşoară când accepţi că toţi avem nevoie de ea. Când refuzi să ierţi, pentru că ai impresia că greşelile acelei persoane sunt mai mari decât ale tale, asta înseamnă mândrie. Şi „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Petru 5:5). Biblia spune: „fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos”. Odată ce înţelegi adâncimea harului lui Dumnezeu faţă de tine, e mai uşor să extinzi acest har către alţii.

„Când nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleşte”

 (Proverbe 26:20)

 

Fă aceste trei lucruri:

1) Când este necesar, confruntă-te cu bârfitorul. Dacă ofensatorul este creştin, bazează-te pe acest verset: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi ei singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău” (Matei 18:15). Scopul tău atunci când îl confrunţi nu este să dovedeşti că a greşit sau că a avut dreptate, ci să aduci împăcare şi să păstrezi unitatea în familia lui Dumnezeu. Ai grijă la tonul vocii. „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mânia voastră” (Efeseni 4:26). Rămâi la fapte. Fără a-l pune în defensivă, încearcă să găseşti o soluţie care să pună capăt bârfei şi să repare daunele. Dacă e dispus să-şi recunoască partea de vină, fii gata să ierţi. Dacă nu, iartă-l oricum, spre binele tău şi de dragul lui Dumnezeu. Nu uita, el poate fi în continuare fratele tău fără să fie prietenul tău de nădejde!

2) Nu lăsa ca bârfa să-ţi micşoreze stima de sine. Dacă stima ta de sine depinde de ceea ce spun ceilalţi, mereu te vei simţi căzut când eşti doborât. Lasă ca stima ta de sine să-şi aibă temelia pe ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre tine. Indiferent de imperfecţiunile tale, Biblia spune că eşti „răscumpărat de Domnul” (Psalmul 107:2), acceptat „în Preaiubitul Lui” (Efeseni 1:6), „neprihănirea iui Dumnezeu în El [Hristos]” (2 Corinteni 5:21). Concentrează-te asupra părerii lui Dumnezeu despre tine: „zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă” (Iuda v. 20) în ciuda părerii celorlalţi.

3) Nu-i judeca pe alţii după zvonuri. Fie că bârfa are la bază adevărul, fie că e falsă, intenţia ei este mereu să „prăpădească” (Ioan 10:10). Nu face lucrarea Satanei!

„Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi”

(Ioan 1:14)

 

 

     În Vechiul Testament, Dumnezeu a vorbit în mod curent poporului. În toate cele treizeci şi nouă de cărţi, El le-a dat porunci şi promisiuni în anumite condiţii. Unii au înţeles ce dorea El să spună, alţii nu. Unii au încercat să le respecte, reuşind mai mult sau mai puţin, pe când alţii le-au respins şi s-au hotărât să trăiască după plăcerea lor. Atunci, Dumnezeu a făcut un lucru de necrezut: „Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr.

     Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (v. 14). Domnul Isus a fost o Biblie vie! Ioan ne spune: „Cuvântul a fost Dumnezeu” (v. 1), deci, cu cât te adânceşti mai mult în Cuvânt şi cu cât el pătrunde mai adânc în fiinţa ta, cu atât mai mult din Dumnezeu strângi în inima ta. Poate spui: „Uneori nu pricep prea mult când citesc Biblia”. Iată un cuvânt pentru cei înţelepţi: când începi să studiezi Biblia, nu o fă pentru a descoperi noi adevăruri pe care nu le-a mai găsit nimeni vreodată.

     Fă-o cu această atitudine: „Doamne, ce crezi despre mine?” Problema pe care o avem majoritatea dintre noi nu este interpretarea pasajelor dificile; ci să ascultăm de cele pe care le înţelegem deja! Cuvântul lui Dumnezeu îţi oferă două lucruri:

     1) Ocrotire. Psalmistul a spus: „Dacă n-ar fi fost Legea Ta desfătarea mea, aş fi pierit în ticăloşia mea. Niciodată nu voi uita poruncile Tale, căci prin ele mă înviorezi” (Psalmul 119:92-93).

    2) Călăuzire. „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea” (v. 105). Ai nevoie de călăuzire? Ai nevoie de ocrotire? Adânceşte-te în Cuvântul lui Dumnezeu.

„El se ducea în locuri pustii, şi Se ruga” (Luca 5:16)

 

 

     Rugăciunea reprezintă un principiu fundamental pentru viaţa creştinului, dar şi pentru viaţa şi lucrarea bisericii. Asemenea unei fundaţii care fixează o clădire, rugăciunea îţi oferă un loc demn de încredere în care să te odihneşti. Nu e de mirare că Satana lucrează peste program pentru a te ţine ocupat, a-ţi distrage atenţia aşa încât să-ţi pierzi comunicarea regulată şi profundă cu Tatăl tău Ceresc.

     Există, însă, o persoană în viaţa căruia Satana nu şi-a putut face loc când a fost vorba să-i deranjeze viaţa de rugăciune: Domnul Isus. El este marele exemplu pentru ceea ce ar trebui să fie viaţa noastră de rugăciune. El şi-a început şi şi-a încheiat lucrarea publică prin rugăciune. În Marcu, capitolul unu, în una dintre cele mai încărcate zile din viaţa Sa, îl vedem pe Isus trezindu-se în zori pentru a se ruga. Luca scrie: „El se ducea în locuri pustii, şi Se ruga”. Acesta era obiceiul lui zilnic! În grădina Ghetsimani El s-a rugat cu o intensitate pe care nimeni nu o va cunoaşte vreodată.

     Nu e de mirare că ucenicii L-au rugat să-i înveţe să se roage. Cât de importantă este rugăciunea? Să-l întrebăm pe Petru. Rugăciunile lui Hristos au fost cele care l-au ajutat şi l-au ridicat după ce s-a lepădat de Domnul; acestea l-au salvat şi în cele din urmă l-au promovat în fruntea bisericii.

     Singurul motiv pentru care tu nu dai greş, mai des, este că Domnul Isus mijloceşte şi pentru tine (Ioan 17:20; Evrei 7:25). Aplicaţia e destul de evidentă: dacă Domnul Isus a avut nevoie de rugăciune - şi tu ai nevoie. Mai mult, dacă aştepţi până ai chef sau până te mişcă Duhul ca să te rogi, ceva nu ai înţeles. Duhul Sfânt te-a mişcat deja să te rogi - prin învăţătura şi pilda pe care ţi-a dat-o Hristos.

"Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora." Filipeni, 2:4


Este uşor să te gândeşti doar la problemele proprii. Dumnezeu spune: "Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora." iată cinci modalităţi de a face acest lucru:


1) încurajează; Barnaba a devenit cunoscut drept un mare încurajator, pentru că "... i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul. (Fapte, 11:23) Ai observat vreodată ce se întâmplă când împingi copiii în leagăn? în cele din urmă îşi iau singuri avânt; au nevoie de puţin ajutor pentru a se pune în mişcare. Chiar şi un zâmbet poate face minuni. Iov a spus: "Când li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea." (Iov, 29:24)


2) respectă-ţi cuvântul; Biblia spune: "Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîm¬blânziţi, neiubitori de bine." (2 Timotei, 3:1-3) însă tu nu trebuie să împlineşti acea profeţie. Dacă spui că faci un lucru, fă-l! Caracterul se măsoară prin acţiuni, nu prin cuvinte, aşa că fii o per¬soană a cărui cuvânt înseamnă ceva.


3) ţine-ţi limba în frâu; întotdeauna spune mai puţin decât gândeşti. Nu uita: "Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte." (Proverbele, 29:11) Şi din moment ce modalitatea în care vorbeşti este la fel de importantă ca ceea ce spui, fii întotdeauna respectuos şi amabil.


4) fii vesel; Solomon a spus: "O inimă veselă înseninează faţa; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit." (Proverbele, 15:13) Nu-ţi revărsa problemele şi dezamăgirile pe umerii altora, ci du-le înaintea lui Dumnezeu, prin rugăciune.


5) manifestă un interes autentic; Biblia spune: "Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Aveţi aceleaşi simţiminte unii faţă de alţii..." (Romani, 12:15,16) însă poţi face acest lucru doar punându-ţi timp deoparte pentru a afla ce se întâmplă în lumea lor.

© 2017 Biserica Penticostala Peniel Roman.